Astăzi vă povestesc de trimestrul II de sarcină, o perioadă care m-a făcut să trec prin toate stările posibile, perioadă în care toate planurile făcute inițial în ceea ce privește nașterea sunt date peste cap, pe scurt un mix de stări de tot felul: de la entuziasm la dezamăgire sau de la speranță la deznădejde.
În primul rând, trimestrul II de sarcină a fost, cel puțin pentru prima jumătate, o continuare a stărilor de bine din timpul trimestrului I. Mă simțeam bine în pielea mea, burtica creștea tot mai mult, îmi plăcea cum îmi stă cu burtică, tenul și pielea mea aveau o strălucire aparte, eram productivă la locul de muncă, eram menajată și răsfățată de toată lumea și încercam pe cât posibil să mă bucur cât mai mult de această perioadă.
Tot la jumătatea acestui trimestru am luat decizia de a continua monitorizarea evoluției sarcinii la o clinică privată, la o doamnă doctor recomandată de un coleg de serviciu. Am luat această decizie pe baza faptului că aveam abonament de la serviciu la clinica respectivă, iar această doamnă doctor putea fi contactată oricând, la orice oră, în caz de orice problemă, îi puteam trimite analizele pe whatsapp sau orice întrebare și îmi răspundea prompt. Acest lucru era deosebit de important pentru mine, întrucât la clinica de stat la care am fost inițial, programările se făceau destul de greu, trebuia venit aproape de fiecare dată cu bilet de trimitere, iar din cauza epidemiei de Covid-19 din acea perioadă nu se putea aștepta în clinică, ci trebuia așteptat afară în frig (acest trimestru cuprinde perioada lunilor octombrie – decembrie) și nici nu puteam intra în contact direct cu medicul ginecolog, lucru care pentru mine a cântărit destul de mult în luarea deciziei.
A doua jumătate a trimestrului II de sarcină este marcată de apariția complicațiilor sarcinii sau a neplăcerilor. Mă obișnuisem prea mult cu binele. Practic, acesta a fost momentul în care am conștientizat că am luat cea mai bună decizie schimbându-mi medicul ginecolog și clinica. Aveam nevoie de un medic interesat pe care să îl pot întreba orice, oricând.
Astfel că, în urma analizelor efectuate în a doua jumătate a trimestrului II de sarcină valoarea d-dimerilor era mare, de 4.43 în condițiile în care valoarea normală este sub 0.5 (aceștia au valori crescute la pacienții cu tromboze vasculare, mai multe informații găsiți aici). Bineînțeles că în acest caz medicul meu ginecolog mi-a recomandat să fac injecții cu Clexane (medicament injectabil ce are în compoziție o substanță pe bază de heparină care previne formarea cheagurilor de sânge, mai multe informații găsiți aici ). Deși foarte multe femei însărcinate se confruntă cu această problemă și fac aceste injecții cu Clexane, le fac singure fără să clipească, pentru mine a fost cea mai rea perioadă, mi le făcea soțul seara în burtă pentru că eu nu puteam, pur și simplu nu eram în stare să le fac, le-am urât din tot sufletul, plângeam de fiecare dată înainte de injectare ,dar știam că este un rău necesar.
Aceleași analize m-au îndreptat și către cabinetul medicului diabetolog, întrucât glicemia mea din dimineața efectuării analizelor era 114 mg/Dl, iar țintele glicemice dimineața, preprandial, fiind între 70-95 mg/Dl pentru o femeie însărcinată. Eram suspectă de diabet gestațional. Mai târziu această suspiciune urma să fie confirmată de rezultatele testului de toleranță la glucoză (TTGO).
A fost crunt pentru mine. În urma acestui diagnostic medicul îmi recomandase ca timp de o săptămână să țin un jurnal al glicemiilor unde să notez zilnic 2-3 testări glicemice înainte și după masă. Nefiind o persoană supraponderală aveam restricție doar în ceea ce priveau carbohidrații simpli (zahărul) atunci când făceam aceste testări. Eu oricum mâncam destul de puțin pentru o femeie însărcinată și cu toate eforturile mele ca totul să fie bine, glicemiile erau mari. Medicul a decis să mă treacă pe insulină, momentan doar cu un tip de insulină lentă și în cantitate mică urmând să ajustăm cantitățile progresiv.
Țin minte că m-am întors de acolo foarte răvășită, eram în stația de autobuz, vorbeam la telefon cu soțul meu și plângeam. Nu puteam accepta, îmi depășea capacitatea de înțelegere, de ce eu când nimeni din familia mea nu se confruntă cu problema asta? Dacă devin dependentă de insulină și nu mai scap de această afecțiune? Cât de puțin știam atunci! Având toate întrebările acestea am decis că vreau o altă părere și am mers la alt medic diabetolog, nu neapărat mai bun, dar speram că poate există altă variantă, un alt fel de tratament, nu injecții, nu ace, nu alte înțepături. Această decizie nu a făcut decât să mai prelungească puțin inevitabilul.
Acum, uitându-mă înapoi, aș fi făcut altfel, aș fi urmat recomandările medicului diabetolog inițial, fără prea multe întrebări și fără să clipesc, m-aș fi alimentat mult mai bine și aș fi fost mai relaxată. M-aș fi bucurat mai mult de acest trimestru, aș fi făcut lucrurile altfel și mai din timp. Asta este diferența între un pacient informat și unul care este luat pe nepregătite așa cum am fost eu.
DIAGNOSTIC: Diabet gestațional
DATA: 03.12.2021
